Guvernul va propune Parlamentului încetarea stării de urgență în domeniul energetic. Promisiunea a fost reiterată de premierul Alexandru Munteanu. Potrivit lui, instituirea acesteia a atins scopul propus de autorități.
ALEXANDRU MUNTEANU, prim-ministru: „Consider că starea de urgență și-a atins scopul. Am intervenit la timp, am ținut situația la control și i-am protejat cetățenie. Și în spiritul unei transparențe democratice am comunicat cu toții și am prezentat și raportul între timp. În aceste condiții Guvernul va propune Parlamentului încetarea stării de urgență cine vom prezenta în cadrul unei ședințe plenare așa cum am promis.”
Premierul a adăugat că țara se „întoarce la normalitatea” însă autoritățile dau asigurări că vor rămâne vigilente în contextul probabilității unor noi provocări și riscuri.
ALEXANDRU MUNTEANU, prim-ministru: „Ne întoarcem la normalitate. Suntem conștienți că ne așteaptă noi riscuri. Vom continua să lucrăm pentru binele cetățenilor.”
După renovarea liniei Isaccea – Vulcănești, premierul Alexandru Munteanu anunța că va cere în Parlament ridicarea stării de urgență într-o săptămână. Ulterior, termenul a fost modificat, fiind invocată perioada de după Paște și războiul din Iran, care a afectat puternic piața carburanților.