Hotărârea Curții Constituționale (CC) privind declararea neconstituționalității Partidului Politic „Șor” a fost publicată astăzi în Monitorul Oficial, transmite MOLDPRES.
Hotărârea CC a fost aprobată în urma mai multor ședințe de examinare a cazului, care au durat, cu pauze, mai mult de o lună de zile.
Potrivit hotărârii, formațiunea se consideră dizolvată. Nici un act al partidului emis până la pronunțarea hotărârii Curții nu are nici o valoarea juridică, este menționat în document. Totodată, Înalta Curte a decis ca Ministerul Justiției să desemneze o comisie de lichidare a partidului, care va întreprinde toate măsurile necesare pentru lichidarea și radierea acestuia din registrul de stat al persoanelor juridice.
Reprezentanții din Parlament ai Partidului Politic „Șor” vor continua să-și exercite mandatele, dar în calitate de deputați independenți, fără dreptul de a se afilia la alte fracțiuni parlamentare, la fel și aleșii locali.
Procesul de examinare a fost inițiat în baza unei sesizări depusă la CC de către Guvern, prin care s-a solicitat verificarea constituționalității Partidului Politic „Șor”. În timpul ședințelor de examinare a cauzei au fost expuse probe potrivit cărora Partidul Politic „Șor” ar fi mituit alegători și participanți la proteste, precum și ar fi organizat transportarea acestora. Reprezentanții Partidului Politic „Șor” au respins afirmațiile și le-au calificat drept „politice”.