Ilan Șor cheamă moldovenii la protest, în fața Președinției: „Free Marina, jos Maia!”

Cetățenii moldoveni, care nu sunt de acord cu modul în care guvernează PAS și Maia Sandu, sunt ateptați la un protest de amploare, care se va desfășura vineri, 9 septembrie, în fața clădirii Președinției, din Chișinău. Manifestația va începe la ora 12:00. Apelul la mobilizare a fost făcut de liderul Partidului „ȘOR”, Ilan Șor, care susține că singura soluție pentru a scoate țara din criza fără precedent în care ne aflăm este demontarea actualului regim.

Republica Moldova nu a fost niciodată într-o situație mai grea. PAS, împreună cu Maia Sandu, au dus țara la sapă de lemn. Astăzi, în Moldova mor încet, dar sigur, democrația și statul de drept. Niciodată țara noastră nu a fost într-o situație economică, politică și socială mai complicată. Prețurile nu au fost niciodată mai mari decât azi. Dar cel mai grav este că răul cel mare încă nu a venit. În noiembrie, ne așteaptă un colaps total, iar oamenii vor fi la limita supraviețuirii. Iar vinovați de această situație dramatică sunt doar PAS și Maia Sandu”, susține Ilan Șor, într-o înregistrare video, postată pe internet.

Potrivit lui, în loc să se preocupe de problemele țării și să caute soluții pentru ele, Maia Sandu și guvernarea sa au o singură preocupare – să distrugă opoziția, ca să nu-i mai critice.

În timp ce dictatura înflorește, acești nemernici fac tot ce le stă în puteri pentru a exclude Partidul „ȘOR” din viața politică. Vor să scape de opoziție și de cei care îi critică. De un an de zile de când au venit la guvernare, Partidul „ȘOR” este ținta continuă a atacurilor din partea guvernării. Dosare politice la comandă, percheziții, intimidări, amenințări – iată vremurile bune și reformele PAS”, a declarat liderul opoziției.

Ilan Șor a mai menționat că s-a consultat cu colegii de partid și cu susținătorii săi din toată țara și toată lumea este dispusă să lupte, până la demontarea totală a actualului regim.

Astăzi, a de ales una din două: să cedez sau să lupt. Am avut nenumărate întâlniri cu mii de membri și reprezentanți ai Partidului „ȘOR” din teritoriu și toți, unanim, au spus că vor să lupte până la capăt. Eu lupt astăzi pentru un singur lucru: pentru un viitor fericit și prosper al fiecărui cetățean al Republicii Moldova. Voi, nemerniciilor din PAS, credeți că ne veți speria cu dosarele voastre? Nu, doar ne-ați înrăit. Ne-ați făcut și mai puternici, și mai hotărâți să vă alungăm de la putere. Mișcarea de protest abia începe. Cine mă va urma, va ieși învingător. Vă așteptăm vineri, în fața Președinției, la ora 12:00, să începem împreună demolarea acestui regim criminal!”, a mai declarat liderul opoziției, Ilan Șor, în apelul său.

Ilan ȘorMaia SanduPartidul ȘORPASPreședințiaProtest
Comments (0)
Add Comment