În 17 blocuri locative din Capitală vor fi instalate aproximativ 600 de contoare de apă cu citire la distanță. Anunțul a fost făcut de furnizorul „Apă-Canal Chișinău.” Potrivit instituției, blocurile selectate sunt din sectorul Botanica, mai exact cele situate pe bulevardul Dacia și strada Aeroport.
Datorită contoarelor cu citire la distanță, operatorul prognozează reducerea semnificativă a pierderilor de apă înregistrate în prezent în aceste blocuri. În același timp, procesul de citire a datelor va fi mai rapid şi exact, fiind eliminat factorul uman din acest proces.
Apometrele au fost oferite gratuit în cadrul unui proiect finanțat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei.