Unele școli din Capitală ar putea reveni la lecții cu prezența fizică a elevilor. Subiectul va fi discutat la următoarea ședință a Comisiei Extraordinare de Sănătate Publică din municipiu, a anunțat primarul general, Ion Ceban.
El a precizat că astăzi avem o rată medie de aproape 40 la sută din personalul instituțiilor de învățământ general din municipiu care s-a vaccinat. Prioritar, au fost imunizați profesorilor din clasele I-IV-a. În cazul școlilor private, procentul personalului vaccinat ajunge și până la 97 la sută, iar managerii acestor instituții au cerut revenirea elevilor în clase.
Până acum au fost vaccinați anti-COVID-19, în total, pe țară, 71780 oameni. Peste 1550 dintre aceștia au primit deja a doua doză a serului.