În premieră, admiterea la studii superioare de licență se va desfășura online, prin intermediul platformei eadmitere.gov.md

În acest an, dosarele de admitere la studii superioare de licență vor putea fi depuse în premieră în regim online, prin intermediul platformei eadmitere.gov.md, care va fi disponibilă începând cu 22 iulie. Anunțul a fost făcut de ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun. Astfel, candidații pot alege să-și continue studiile la una dintre cele 12 universități publice și patru private din țara noastră. Sesiunea de admitere se va desfășura în perioada 22 – 31 iulie, iar rezultatele intermediare vor fi anunțate pe 2 august.

DAN PERCIUN, ministrul Educației și Cercetării: „În acest an, sunt 16 instituții de învățământ superior care așteaptă absolvenții noștri. 12 universități și patru academii. În general, oferta este de peste 200 de specialități cu programe de studii din care pot alege viitorii studenți. Avem 8.697 de locuri cu finanțare de la bugetul de stat care subt oferite viitorilor studenți. 25 la sută, deci fiecare al patrulea loc este pentru științe ale educației.”

Candidații pot depune dosarul la cel mult trei universități, la fiecare dintre acestea urmând să selecteze cel mult trei specialități.

DAN PERCIUN, ministrul Educației și Cercetării: „Ce înseamnă depunerea online? Înseamnă că studentul, viitorul student, absolventul poate de la calculator, de la el de acasă să-și depună dosarul la universitățile, unde vrea să-și facă studiile fără să fie obligat să se deplaseze fizic, nemijlocit, la această etapă inițială la universitate. Asta însă nu înseamnă că studentul nu poate să meargă și la universitate pentru a se familiariza cu oferta educațională, a discuta cu profesorii, a pune anumite întrebări. Lucrul ăsta bineînțeles continuă să fie posibil, dar chiar dacă va merge fizic la universitate, universitatea îl va ruga să depună dosarul online.”

În același timp, oficialul a explicat și modul de utilizare a noii platforme de admitere.

DAN PERCIUN, ministrul Educației și Cercetării: „Intră, toată lumea, pe eadmitere.gov.md, își crează un cont. Sunt două opținuni. Dacă au semnătura electronică totul este mult mai simplu. Se loghează cu semnătura electronică. Dacă nu au semnătura electronică, utilizând adresa, poșta electronică. După care intrăm pe platformă, selectăm universitatea și specialitățile pe care vrem să le explorăm ca și opțiune de studiu, apăsăm butonul transmite, plătim taxa de admitere care variază de la univeritate la alta în funcție de deciziile senatului acelei universități, achităm taxa de admitere prin Mpay și așteptăm rezultatele admiterii.”

Tinerii care vor întâmpina anumite dificultăți la accesarea platformei online, vor putea solicita ajutor la numărul de telefon 080-005-005, care va activa pe toată perioada de admitere în intervalul orelor 08.00 – 18.00. După anunțarea rezultatelor intermediare, candidații vor putea să depună în perioada 3 – 6 august dosarele în original la universitatea la care au ales să-și continue studiile. Pe 9 august vor fi afișate rezultatele finale. Pentru tinerii care nu vor reuși din prima să fie admiși la studii, în perioada 10 – 14 august va fi organizat turul doi al admiterii. Lista persoanelor înmatriculate va fi anunțată pe 20 august. 

 

 

admitereeadmitere.gov.mdlicențăMinisterul Educației și Cercetăriiuniversități
Comments (0)
Add Comment