În Republica Moldova a fost înregistrat primul caz din acest an de reacție severă alergică la ambrozie, anunță vineri IMSP Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească. Este vorba despre un bărbat de 63 de ani din raionul Căușeni, care a fost preluat de medici în stare gravă, cu semne de șoc anafilactic.
Potrivit unui comunicat al CNAMUP, asistența medicală a fost solicitată joi, 17 august, printr-un apel la 112 înregistrat la ora 17:07.
Echipa PAMU Căinari din cadrul SAMU Căușeni, a sosit la domiciliul pacientului și a constatat că bărbatul a fost în câmp cu animalele domestice și din neatenție s-a atins de plantele de ambrozie. În scurt timp, pacientul prezenta acuze la cefalee, slăbiciune generală, dispnee și prurit. Din anamneză s-a determinat că pacientul suferea de patologii cardiovasculare și alergologice.
La examenul medical pacientul era deja în stare gravă și prezenta semne ale șocului anafilactic. Echipa AMU a acordat asistență medicală urgentă la etapa de prespital și cu monitorizarea permanentă a parametrilor vitali, pacientul de urgență a fost transportat asistat la Spitalului Raional Căușeni.
În acest comtext, IMSP CNAMUP reamintește cetățenilor că ambrozia, care este în perioada de înflorire, este o planta periculoasă prin efectul și cantitatea de polen pe care o răspândește. În Republica Moldova ambrozia este răspândită în majoritatea raioanelor.
În acest sens, reprezentanții CNAMUP au formulat o serie de recomandări:
- Reduceți timpul petrecut în aerul liber în sezonul polenic;
- Închideți ferestrei în timpul zilei:
- Schimbați hainele când veniți de afară;
- Spălațivă frecvent pe față și pe mâini;
- Utilizați aparatele de aer condiționat cu filtre;
- Purtați măști la necesitate.
La contactul cu ambrozia persoanele alergice manifestă rinoconjunctivită (strănut frecvent, ochi roșii și mâncărimi la nivelul nasului), accese de astm (tuse, respirație grea sau șuierătoare), afectarea pielii de tip urticarie (mâncărime), eczemă sau șoc anafilactic – cea mai severă reacție alergică, în cazul căreia este nevoie de ajutor medical urgent.