În Republica Moldova va fi creată Agenția națională de prevenire și combatere a violenței față de femei și violenței în familie. Un proiect de lege în acest sens a fost aprobat de Legislativ.
Agenția va fi în subordinea Guvernului. Autoritatea va fi abilitată cu funcții de coordonare a activității interinstituționale în domeniul prevenirii și combaterii violenței față de femei și a violenței în familie, de implementare a programelor naționale, de monitorizare şi evaluare a politicilor publice în domeniu, de facilitare a cooperării cu societatea civilă, precum și de raportare a aplicării la nivel național a Convenției de la Istanbul. Pe lângă Agenție va fi creat Consiliul național coordonator în domeniul prevenirii și combaterii violenței față de femei și violenței în familie. Acesta va fi constituit din reprezentanți ai autorităților centrale, ai societății civile şi alte părți interesate.
Proiectul mai stabilește delimitarea atribuțiilor între autoritățile în domeniu. Totodată, se propune crearea pe lângă Ministerul Muncii și Protecției Sociale a Consiliului interministerial în domeniul reabilitării și protecției sociale a victimelor infracțiunilor. Atribuțiile și organizarea activității acestuia vor fi reglementate printr-un regulament aprobat prin ordinul ministrului.
Legea intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, iar Guvernul, în termen de 3 luni, va aduce actele sale normative în concordanță cu legea.