Încă un candidat renunță la campania prezidențială

Ion Costaș, general în rezervă și candidat independent la alegerile prezidențiale din 1 noiembrie 2020, a anunțat că se retrage din cursa electorală, chiar dacă a reușit să colecteze deja peste 17 000 de semnături în susținerea candidaturii sale. Acesta nu va depune semnăturile la Comisia Electorală Centrală, pentru că „actualele alegeri sunt anticonstituționale”.

Anterior, candidatul independent Aleksandr Kalinin a anunțat că nu va mai colecta semnături pentru a fi înregistrat în calitate de candidat la alegerile prezidențiale. Decizia a fost luată după ce un membru al grupului său de inițiativă a fost bătut.

Amintim că CEC a înregistrat 13 grupuri de inițiativă care să colecteze semnături în favoarea candidaților la funcția de președinte. Totodată, Andrian Candu nu a fost înregistrat de către CEC, după ce i-au fost anulate mai multe semnături.

Comments (0)
Add Comment