Indemnizația unică de 2.300 de lei, acordată pensionarilor, va fi disponibilă la începutul lunii noiembrie

Indemnizația unică de 2.300 de lei, care va fi acordată de Guvern pentru cei peste 31 de mii de pensionari, cu o vechime în muncă de peste 40 de ani, va fi disponibilă la oficiile poștale din localitățile beneficiarilor începând cu primele zile ale lunii noiembrie. Precizarea a fost făcută de ministrul Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu, după ce Guvernul a aprobat decizia de oferire a plății.

ALEXEI BUZU, ministrul Muncii și Protecției Sociale: „Toți pensionarii care au un stagiu realizat la momentul pensionării de 40 de ani și o pensie mai mică de 3.300 de lei vor primi o plată unică de 2.300 de lei, în cadrul acestui program. De această plată unică vor beneficia aproximativ 31 de mii de pensionari din Republica Moldova. Plata va fi oferită din oficiu, în mod pro activ, fără a exista nevoia ca pensionarii vizați să facă solicitări către Casa Națională de Asigurări Sociale, să colecteze anumite documente și să le prezinte. ”

Pentru a beneficia de plata unică, pensionarii vizați vor prezenta buletinul de identitate la oficiul poștal.

ALEXEI BUZU, ministrul Muncii și Protecției Sociale: „Această plată unică de 2.300 de lei, destinată pentru 31 de mii de pensionari, va fi disponibilă la oficiile poștale, la începutul lunii noiembrie. Pentru a beneficia de plată, toți pensionarii beneficiari se vor prezenta cu buletinul la oficiul poștal și, pentru claritate, toți acești pensionari vor primi notificări din partea Guvernului ca să fie conștienți, să cunoască de această plată și cum urmează să beneficieze de ea. Până la sfârșitul anului, Guvernul va identifica o soluție durabilă dincolo de această plată unică de 2.300 de lei.”

Din anul 2021, pensia medie a crescut cu 90 la sută – de la 2.067 de lei la 3.926 de lei, iar pensia minimă a fost majorată cu 143 la sută, de la 1.143 lei până la 2.778 lei, ambele înregistrând o creștere peste rata cumulativă a inflației.

 

îndemnizațieMinisterul Muncii și Protecției SocialePensii
Comments (0)
Add Comment