Instituțiile de învățământ profesional tehnic vor asigura acces mai ușor la studii pentru persoanele din grupurile vulnerabile

Instituțiile de învățământ profesional tehnic vor deveni mai incluzive și vor asigura acces mai ușor la studii pentru persoanele din grupurile vulnerabile. Ministerul Educației informează că, în viitorul apropiat, va fi lansat un proiect, care vine să ofere suportul de care au nevoie instituțiile respective pentru a fi capabile să atragă în programele de formare profesională persoane din grupurile vulnerabile, care nu sunt încadrate în câmpul muncii și nu urmează nicio formă de instruire sau nu au pregătire profesională.

Noul proiect va avea un buget de un milion de euro și va fi implementat pe durata a trei ani.

Anterior, Guvernul a aprobat și un șir de facilități pentru elevii din învățământul dual. Atunci, Anatolie Topală a declarat că Moldova urmărește să ofere tinerilor, inclusiv celor din învățământul tehnic, mai multe oportunități de a se angaja și de-a rămâne să lucreze în țară.

„Elevii din învățământul dual vor beneficia de un pachet social care include burse de studii, cazare în cămin și o remunerație pentru formarea profesională. De asemenea, absolvenții acestei forme de învățământ vor avea mai multe oportunități de a se angaja și a rămâne să lucreze în Republica Moldova. La rândul lor, agenții economici implicați în învățământul dual vor avea posibilitatea să selecteze și să îi angajeze pe cei mai buni absolvenți, beneficiind de compensarea de până la 50% a cheltuielilor suportate pentru pregătirea specialiștilor”, a spus Anatolie Topală.

În anul academic 2022-2023, învățământul dual este realizat în 27 de instituții de învățământ profesional tehnic, în parteneriat cu 127 de agenți economici, care asigură instruirea și formarea a circa 1.500 de elevi.

Anatolie TopalăMinisterul Educației
Comments (0)
Add Comment