Opoziția de la Chișinău atacă Comisia Electorală Centrală și lansează în spațiul public insinuări neîntemeiate privind fraudarea alegerilor. La această concluzie a ajuns prim-ministrul, Ion Chicu, care, în urma tradiționalei ședințe de la început de săptămână dintre conducerea de vârf a țării, a declarat că pentru a avea un proces electoral democratic a anunțat deja unii Ambasadori despre această situație și urmează să o aducă și la cunoștința observatorilor internaționali.
„Am constatat și probabil vedeți cu toții că unele forțe politice continuă atacurile asupra Comisiei Electorale Centrale, neîntemeiate în opinia mea. De aceea, fac un îndemn către toți acei politicieni să nu fraudeze alegerile prin insinuări că alegerile se fraudează. Eu am informat și unii ambasadori străini despre aceste atacuri periculoase asupra CEC și, bineînțeles, o să informăm și acei observatori pe care ne dorim să vină în Republica Moldova.”
Totodată, premierul a mai amintit și despre faptul că Comisia Electorală Centrală, care are cel mai mult de suferit de pe urma acestor atacuri, a fost creată anul trecut, chiar de către cei care acum o murdăresc în cel mai urât hal.
„Este Comisia Electorală Centrală, apropo, și conducerea, și membrii Comisiei au fost aleși anul trecut, pe parcursul verii, deci nu este o Comisie Electorală Centrală aleasă acum pentru alegerile respective. De aceea, atunci când unii politicieni ies cu insinuări despre fraudare, rog să aducă probe și să-și dea seama la ce poate să ducă asemenea insinuări.”
Până acum, cele mai multe atacuri asupra Comisiei Electorale Centrale, inclusiv a președintelui acesteia, Dorin Cimil, precum că s-a început un pretins proces de fraudare al alegerilor prezidențiale din 1 noiembrie, au venit din partea Partidului Acțiune și Solidaritate, formațiune care în vara anului trecut l-a propus pe acesta în funcție de membru al CEC.