Irina Vlah anunță că merge la ASP să-și înregistreze partidul

Partidul „Inima Moldovei”, condus de ex-bașcanul Găgăuzei Irina Vlah, va fi de centru-stânga și se va ghida în activitatea sa de doctrina conservatoare. Programul formațiunii are la bază o parte din prevederile programului cu care a mers Irina Vlah în calitate de candidat independent la scrutinul prezidențial. Potrivit lui Vlah, „programul a fost pe larg consultat cu cetățenii și a reprezentat viziunile lor despre soluțiile ce se impun pentru problemele cu care se confruntă Republica Moldova”. Formațiunea urmează să fie înregistrată oficial la Agenția Servicii Publice. Despre constituirea Partidului Republican „Inima Moldovei” Irina Vlah a vorbit în cadrul unui briefing de presă.

Statutul, programul partidului, componența nominală a Consiliului politic național, precum și o rezoluție specială au fost aprobate la Congresul de constituire a Partidului Republican „Inima Moldovei”, sâmbătă, 16 noiembrie.

Irina Vlah, ex-bașcanul Găgăuziei: „Următorul pas pe care îl vom face va fi depunerea setului de acte, prevăzut de legislația în vigoare, la Agenția Servicii Publice, pentru înregistrarea formațiunii. Imediat după înregistrarea oficială a Partidului Republican „Inima Moldovei”, vom demara un amplu proces de construcție pe interior. Scopul nostru este să avem o structură cât mai ramificată, funcțională și eficientă, iar acest obiectiv trebuie realizat cât mai repede posibil”.

Vlah a spus, pe 5 noiembrie, că a început procedura de înregistrare a „Partidului Republica Inima Moldovei” după „consultări cu cetățenii” în campania pentru prezidențialele din 20 octombrie. Ea a luat 5.38%, adică peste 83.000 de voturi, în primul tur, acesta fiind cel mai bun rezultat printre candidații independenți.

Irina VlahPartidPartidul „Inima Moldovei”
Comments (0)
Add Comment