Ivan Diacov, citat la Procuratura Generală. I se impută o faptă pe care ar fi comis-o acum zece ani

Ivan Diacov, fostul șef al Procuraturii Chișinău, a fost citat la Procuratura Generală. Acestuia i se impută o faptă pe care ar fi comis-o acum zece ani, riscând între 6 și 12 ani de închisoare. Anunțul a fost făcut chiar de el, într-o postare pe o rețea socială.

Oare să fie poziția mea profesională (civică) pretext pentru a mă intimida și a mă persecuta?
Iată dovada! Am primit “citație” de a mă prezenta la procurorul pe misiuni speciale, controlat personal de d. Robu, care de ceva vreme este socotit Procuror General. Mi se propune să vin cu avocat, ceea ce presupune că îmi pot pune și cătușe. Doar articolul 328 al.3,p.d, (exces de putere sau depășirea atribuțiilor de serviciu), care mi se impută,  prevede de la 6 la 12 ani pușcărie! Nu-i glumă! Cred căă deloc nu este întâmplător, că în aceeași zi am primit citație la judecată, fiind acționat de către fostul șef al d.Robu, Viorel Morari,despre care se vorbește că conduce procuratura din umbră în locul lui Ghitoroagă. Acesta insistă să-i plătesc 50 000 lei pentru lezarea onoarei și demnității, pe care el cică le are.

 

Articolul 34 din Legea cu privire la Procuratură indică că procurorul (adică eu) este subiect special al procesului penal și pentru a fi cercetat, recunoscut bănuit este condiționat ,că împotriva lui poate declanșa urmărirea penală în exclusivitate personal numai procurorul general.
Că este un atac concertat asupra mea din partea d.Robu și al “șefului” său Morari nu mă îndoiesc. Dar aș fi curios să privesc în ochii d.Robu să văd cam în ce condiții 10 ani în urmă eu mi-aș fi depășit atribuțiile de serviciu și care sunt acele urmări grave, care ar fi intervenit ca consecință a presupusului EXCES de putere din partea mea ca procuror. Să fie oare acest dezmăț al procurorilor o simplă răfuială organizată de odiosul procuror plahotniuchist V.Morari,sau în spate este o comandă politică,care are scop de a-mi astupa gura prin intimidări?
Și un mic detaliu: Acești “vai de capul nostru” mă invită în calitate de “cet.Diacov”, dar intuiesc să mă cerceteze ca bănuit în calitate de “general,procuror-șef al capitalei”. Un gând mă frământă. Dacă acești procurori într-adevăr au studii juridice, dacă au studiat dreptul și procesul penal?, a scris Ivan Diacov pe Facebook.
Comments (0)
Add Comment