Ivanov speră ca Dodon și Sandu să nu ajungă în turul II

Viitorul președintele al Moldovei se va decide, cel mai probabil, în turul al doilea, lupta finală, urmând să se dea între actualul șef al statului Igor Dodon și candidata Partidului Acțiune și Solidaritate, Maia Sandu. Dar cel mai potrivit ar fi ca niciunul dintre aceștia să nu ajungă în al doilea tur. Declarația îi aparține pretendentei la funcția de președinte al țării, Violeta Ivanov și a fost făcută în cadrul emisiunii „Puterea a Patra”, în contextul sondajelor efectuate în acest sens.

„Eu sunt sigură că datele sondajelor nu se vor schimba, dar situația poate să se schimbe”.

Astfel, Violeta Ivanov a spus și de ce nu va susține pe niciunul dintre cei doi în turul final al alegerilor prezidențiale din noiembrie.

„Când promisiunile nu sunt realizate, trebuie să îți asumi responsabilitatea, mai ales în situația lui Dodon, când dumneavoastră vedeți că toată puterea pe verticală, de la Președinție până la Primărie aparține unui singur partid. Dar moldovenii sunt un popor foarte bun. Ei nu vor răsturnare de munți, ei vor necesarul, o bucată de pâine masă, un lucru decent, cu un salariu bun.”

În schimb, în cazul Maiei Sandu, Ivanov a spus că aceasta și-a irosit deja toate posibilitățile pentru a-și demonstra capacitățile politice.

„Dumneaei a avut să-și manifeste capacitatea în postura de ministru al Educației. Dumneavoastră cunoașteți care au fost consecințele acelei reforme. Dar și mai mult, dumneaei a avut posibilitatea să-și formeze un Guvern. Dumneavoastră ați văzut cu ce s-a terminat activitatea acelui Guvern, care după cinci luni i-a oferit puterea lui Dodon, pentru că nu mai putea intra în iarnă cu problemele care erau atunci”.

Amintim că Violeta Ivanov a depus marți listele cu semnături pentru a fi înregistrată de Comisia Electorală Centrală în calitate de concurent electoral la alegerile prezidențiale.

Comments (0)
Add Comment