Judecătoarea Victoria Sanduța cere demisia lui Sergiu Litvinenco: Mă declar profund indignată de conversațiile ministrului Justiției

Judecătoarea Victoria Sanduța cere demisia lui Sergiu Litvinenco din funcția de ministru al Justiției după ce contrul de Telegram al acestuia a fost spart, iar mai multe informații și discuții purtate de acesta au apărut ieri în spațiul public.

Potrivit acesteia, în statele europene după așa caz, ar fi urmat niște demisii de onoare.

„Mă declar public – profund indignată de conversațiile ministrului Justiției, care au apărut astăzi în spațiul public, cu privire la aranjarea concursului pentru funcția de Șef al Procuraturii Anticorupție. În asemenea caz, în statele europene(care așa de tare susțin reformele actualei guvernări) urmau niște demisii de onoare. Da de unde onoarea, ia-o de unde nu-i. În așa caz, solicit public DEMISIA Ministrului Justiției pentru lipsă de integritate.”, a scris Sanduța.

În aceeași ordine de idei, judecătoarea se arată convinsă că actuala șefa al Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin, ar trebuie să vină cu o reacție de condamnare a procesului prin care a fost numită în noua funcție, or să-și dea demisia de onoare.

„Referitor la doamna Dragalin, admit că poate dumneaei nu a știut despre aceste aranjări, în cazul în care nu a știut, atunci ar trebui să vină cu o reacție publică de condamnare a unor asemenea practici. În caz contrar, urmează să-și dea DEMISIA de onoare, dacă nu vrea să facă nici o declarație. O vizează direct. Cât despre membrii CSP care au participat la aceste trucuri, demisia evidentă. Reputația ireproșabilă este o valoare europeană a funcționarilor publici care trebuie să existe în realitate, nu pe hârtie.”, a mai scris Dragalin.

Totodată, Sanduța a solicitat organelor care asigură securitatea informațională a R. Moldova să comunice public „ce s-a întâmplat și cum este posibil să existe asemenea interceptări ilegale ale corespondenței funcționarilor de stat.”
„Este o faptă penală care trebuie descoperită și sancționată penal. Este ilegal să interceptezi corespondența privată a unei persoane, fără temei legal. Deci faptul că informația ne-a șocat și bulversat, nu înseamnă că nu trebuie descoperiți și pedepsiți penal făptașii. Este inadmisibil să avem atâtea breșe în sistemul public. Faceți ordine, dacă puteți, dacă nu – eliberați locurile și angajați oameni competenți, care ne pot asigura securitatea în această țară.”, a conchis Victoria Sanduța.
Amintim că, contul de Telegram al președintelui R. Moldova, Maia Sandu, și cel al Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, au fost sparte miercuri, nouă noiembrie. Pe cele două conturi a apărut același mesaj cu un conținut dubios.

 

În mesajele apărut a fost înserat și un link al unui site care făcea trimitere la mai multe conversații private atribuite ministrului Justiției Sergiu Litvinenco au fost făcute publice pe un site. Administratorii site-ului susțin că aceasta ar fi „cea mai mare scurgere de corespondență privată a oficialilor de rang înalt din Republica Moldova”.

Sergiu LitvinencoVeronica DragalinVictoria Sanduța
Comments (0)
Add Comment