Republica Moldova a importat, începând cu luna aprilie, 2024, aproximativ 40 de milioane de metri cubi de gaze naturale lichefiate, livrate prin terminalul Alexandroupolis din Grecia. Informația a fost comunicată de Ministerul Energiei, după vizita de lucru a ministrului Dorin Junghietu în Statele Unite ale Americii, unde au fost discutate situația energetică a țării, securitatea aprovizionării, inclusiv posibilitatea extinderii și dezvoltării Coridorului Vertical de gaze naturale, din Grecia spre Republica Moldova.
Vizita a avut loc în perioada 15-16 ianuarie, la Washington D.C., și a inclus o serie de întrevederi cu oficiali americani și reprezentanți ai mediului instituțional și de afaceri din sectorul energetic.
În cadrul discuțiilor cu Secretarul pentru Energie al SUA, Chris Wright, ministrul Energiei, Dorin Junghietu, a prezentat situația actuală din sectorul electroenergetic al Republicii Moldova și modul în care autoritățile au gestionat crizele energetice din ultimii ani, cu sprijinul partenerilor externi.
Un subiect distinct a vizat linia electrică de înaltă tensiune Strășeni–Gutinaș, pentru care partea americană a reconsiderat parteneriatul investițional și investesc 130 de milioane de dolari.
Ministerul Energiei susține că vizita a avut drept scop consolidarea cooperării bilaterale și identificarea unor soluții pe termen mediu și lung pentru securitatea energetică a Republicii Moldova.