Kozak și Plahotniuc s-ar fi întâlnit în biroul lui Dodon

Vladimir Plahotniuc s-ar fi întâlnit cu Dmitrii Kozak, pe atunci reprezentant  special al relațiilor dintre Moldova și Rusia, și Igor Dodon chiar în biroul președintelui, în luna iunie a anului trecut, în timpul discuțiilor privind formarea unei coaliții de guvernare. Dodon spune că fostul lider al Partidului Democrat i-ar fi promis multe lucruri lui Kozak și chiar s-ar fi angajat să semneze mai multe documente.

„În acest cabinet, la începutul lui iunie, anul trecut, stătea Plahotniuc, stătea Kozak, stăteam eu. Dacă ați ști voi ce promitea el lui Kozak, în acest cabinet… Diferența e că eu nu am apucături să înregistrez oamenii, așa cum o fac ei. Poate altcineva a făcut-o? Domnule Plahotniuc, sunteți sigur? Eu nu înregistrez. Dacă ați vedea ce promitea și sub ce semna, ce note, doar datele acestea sunt undeva. Despre ce vorbim noi?”

Șeful statului spune că ar avea o metodă prin care să-i răspundă fostului lider al Partidului Democrat, pe care-l acuză că a trecut anumite linii.

„Vreți să loviți sub centură? Sunt niște linii pe care unii le sar. Și le sar foarte des în ultimul timp. Eu înțeleg frica, eu înțeleg de ce se tem să vină în Moldova. Pentru că, aici, atâta lume ar vrea să-l vadă pe fostul coordonator. Nu doar la nivel public, pentru că sunt și oameni care ar vrea să „discute”, pentru că a distrus atâta lume”.

Igor Dodon și Vladimir Plahotniuc s-ar fi întâlnit de mai multe ori la începutul lui iunie, anul trecut, în perioada negocierilor pentru formarea unei majorități parlamentare. După ce Dodon s-a înțeles însă cu blocul ACUM, iar Partidul Democrat a cedat guvernarea, Vladimir Plahotniuc a fugit în Statele Unite, unde s-ar afla și în prezent.

Comments (0)
Add Comment