Liderul CUB, Igor Munteanu, a contestat în instanță decizia CEC privind refuzul de înregistrare a candidaturii sale în alegerile prezidențiale. Anunțul a fost făcut de către acesta pe pagina sa de Facebook, unde a și publicat textul documentului cu care va merge în judecată.
Anterior, formațiunea spunea că intenționează să se adreseze în toate instanţele, inclusiv la CEDO. De asemenea, ei au calificat această decizie drept o comandă politică a actualei guvernări.
IGOR MUNTEANU, liderul CUB: „Calific decizia de ieri a CEC drept o execuţie publică pentru un candidat incomod puterii. Decizia CEC este dezamăgitoare, dar nu surprinzătoare. Ea confirmă doar zvonurile care circulau în ajun despre faptul că puterea actuală, guvernarea PAS, va urmări să se răzbune pe Coaliţia pentru Unitate și Bunăstare pentru poziţiile pe care le-am manifestat luni de zile, atunci când am ţinut sub monitorizare continuă acţiunile și eşecurile actualei guvernări. S-a confirmat ieri prin decizia CEC şi avem motive serioase să credem că asta a fost o comandă politică”
Potrivit lui Igor Munteanu, la baza acestei neînțelegeri profunde stă o bază de date neactualizată a Comisiei Electorală Centrale. Amintim, că pe 24 septembrie, Comisia Electorală Centrală a refuzat înregistrarea lui Igor Munteanu în cursa prezidenţială, după ce a constatat că numărul de semnături colectate de la alegători este insuficient. Din 611 liste de subscripție cu 17 357 de semnături ale susținătorilor, 2530 de semnături au fost declarate nevalabile. Ca rezultat, numărul semnăturilor valabile a fost sub plafonul minim de 15 mii pentru a putea fi înregistrat candidat la alegeri.