Litvinenco cere demisia lui Ruslan Flocea din fruntea CNA: „Fii bun și pleacă”

Directorul Centrului Național Anticorupție, Ruslan Flocea „cel mai probabil va fi revocat din funcție”.

Anunțul a fost făcut de deputatul PAS, Sergiu Litvinenco, care e și ministru al Justiției. El a precizat că urmează să fie organizată „o evaluare” a șefului CNA, mecanism prevăzut de legea adoptată, ieri, în lectură finală cu voturile PAS și care mai prevede anularea desemnării directorului CNA prin concurs, ci doar de majoritatea parlamentară. CNA a criticat legea, subliniind că știrbește din independența instituției.

„În cazul în care îți obții mandatul în baza criteriului politic, fii bun și pleacă în momentul în care partidul care te-a promovat nu mai este la guvernare. Nu te mai ține de funcție cu orice preț. El a ajuns în această funcție fiind promovat de Igor Dodon și PSRM. Eu sunt un susținător al concursurilor, totuși, la această etapă, concursul nu este binevenit”, a spus Sergiu Litvinenco în cadrul emisiunii „Punctul pe Azi” de la TVR Moldova.

Ministrul Justiției spune că activitatea șefului CNA va fi evaluată pe platforma parlamentară, iar ulterior se va veni cu un proiect de hotărâre privind revocarea lui Ruslan Flocea.

„Va fi supus unei evaluări, e vorba despre o evaluare mai simplă decât în cazul procurorului general prin prisma funcției Parlamentului de a-și exercita controlul parlamentar asupra acestei instituții.

Comisia juridică va face această evaluare și va veni cu un verdict. Cred că verdictul va presupune eliberarea din funcție a lui Ruslan Flocea, având în vedere că nu avem rezultate la CNA”, a mai spus Litvinenco.

Ieri, 24 august, majoritatea parlamentară a aprobat în lectura a doua proiectul ce vizează modificarea legii cu privire la CNA. Documentul prevede excluderea obligativității organizării unui concurs public pentru selectarea candidatului la funcția de șef al Centrului.

Comments (0)
Add Comment