Sergiu Litvinenco, ministrul Justiției, a venit cu o reacție dură la declarațiile făcute de Dodon astăzi, în cadrul unei conferințe de presă susținute astăzi, după ce a revenit de la Moscova. Dodon le-a cerut demisia actualilor reprezentanți ai puterii. În replică, Litvinenco a scris:
„Înţeleg foarte bine obsesiile lui Dodon. Dar vreau să-i reamintesc că asocierea cu Plahotniuc (în cazul “kuliocului”) l-a costat Preşedinţia, iar asocierea cu Platon l-a costat Parlamentul. Degeaba încearcă să-şi ofere din nou serviciile politice acestor doi fugari, că ar putea să mai sufere noi eșecuri (mai are unde?). Îl sfătuiesc pe el și pe alții să înțeleagă odată și pentru totdeauna că timpul oligarhilor și a oligarhiei a trecut. Și dacă vor să facă politică, să o facă cu forţele proprii şi pornind de la agenda cetăţenilor, dar nu de la propriile frustrări”.
. Dodon a criticat guvernarea, a acuzat că acțiunile întreprinse de procurori în legătură cu suspendarea din funcție și reținerea lui Alexandr Stoianoglo sunt „un show realizat” și a îndemnat cetățenii să iasă la protestul de duminică, anunțat de socialiști.
(Igor Dodon, liderul PSRM)
„Indiferent de abuzurile noului regim uzurpator de la Chișinău – noi cu colegii nu ne vom ascunde și vom lupta în prima linie. Ce ține de evenimente – Noi asistăm la o lovitură de stat în Moldova și uzurparea puterii în țară. Deschideți Constituția și Codul Penal. Scopul este preluarea controlului asupra PG. Doar PG nu o controlează, în rest, controlează toate instituțiile. În țară e un dezastru.
Liderul PSRM susține că la protest, împreună cu colegii lui, vor cere demisia in corpore a guvernării și organizarea alegerilor parlamentare și prezidențiale anticipate.
(Igor Dodon, liderul PSRM)
„Cererea trebuie să fie una simplă – demisia in corpore a Președintelui, Guvernului, Parlamentului și alegeri parlamentare, prezidențiale anticipate”.
Liderul socialiștilor a calificat perchezițiile de la Procuratură drept o greșeală politică fatală. Cât despre reținerea procurorului general, Dodon a menționat că acțiunea „a avut loc fără temeiuri și în grabă”, lucru care, potrivit socialistului, „arată că guvernarea se află în mare disperare”.
Acest Partid Socialist uită, ca el o fost pin acum cel ce o tinut tara in dezmăț, sărăcie si dizastru
Pe acest Dodon nu are cinel liniști.
Pus sub investigație, corupt nenorocit !!
Noi poporul ne-am spus cuvintul prin vot, Dodon ai de spus ceva contra ?
Eu prefer să mai trăiesc 10 ani greu, decit toată viața. Dar cine o spus ca o sa fie ușor ?!
Nimeni. Nu-ți place Dodoane acest stat? Nimeni nu te tine, ai usile deschise.
La timpul tău trebuia sa fii un gospodar si lider
bun. Aceste calități nu le-ai avut de la cine le învăța. Ar trebui sa mai înveți cares funcțiile Opoziției, ca prea mult timp ai liber si inbli ca Baba Catinca prin țară si spui Abiratii !!!