Vladimir Putin urmează să anunțe, începând cu ora 15:00, anexarea oficială a teritoriilor ocupate din Ucraina la Rusia, după referendumurile-farsă ilegale pe care rușii le-au organizat de-a lungul săptămânii care a trecut. Rușii au organizat o ceremonie somptuoasă pentru anexarea teritoriilor ocupate, o decizie prin care vor să-și întărească amenințările cu arma nucleară și să descurajeze armata ucraineană eliberatoare din a-și recupera teritoriile, scrie Digi24.
Anunțul lui Putin vine după ce liderii occidentali au exprimat critici dure la adresa Rusiei, președintele american spunând că SUA nu va accepta „niciodată, niciodată, niciodată” anexarea teritoriilor ucrainene.
De asemenea, Consiliul de Securitate ONU urmează să voteze, vineri, o rezoluție pentru condamnarea referendumurilor, conform Franței, care deține, în prezent, președinția organizației. Totuși, rezoluția nu are nicio șansă să treacă de veto-ul rușilor.
Trupele ucrainene se află, acum, aproape de a intra în orașul Liman, în regiunea Donețk.
Cei patru lideri instalați de Kremlin în regiunile ucrainene s-au adunat, vineri, la Moscova, înainte de ceremonie.
Kremlinul a avertizat că va considera atacurile asupra oricăror părţi din regiunile Ucrainei pe care urmează să le anexeze în cursul zilei drept acte de agresiune împotriva Rusiei. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a mai spus că Rusia va încorpora „de jure” în propriul teritoriu porţiuni care nu se află sub controlul forţelor ruse, ca parte a demersului său.