Locuitorii capitalei vor plăti mai mult pentru apa potabilă

Locuitorii capitalei vor plăti mai mult pentru apa potabilă

Locuitorii capitalei vor plăti mai mult pentru apa potabilă. Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a aprobat astăzi, 18 martie, majorarea tarifelor. Astfel, prețul unui metru cub de apă potabilă a crescut la 12 lei și 99 de bani, față de 10 lei și 79 de bani anterior. În total, cu TVA, chișinăuienii vor plăti 18,62 lei/m³, față de 14,97 lei/m³ anterior.

Și serviciile de canalizare se scumpesc – pentru consumatorii casnici, tariful crește de la 4,17 lei la 5,63 lei/m³. În schimb, tariful pentru consumatorii noncasnici rămâne neschimbat, la 10,16 lei/m³.

ANRE motivează această majorare prin creșterea costurilor de operare, în special a prețurilor la energie electrică, dar și prin necesitatea întreținerii infrastructurii existente, care suferă pierderi semnificative de apă – aproximativ 27% din volumul total captat.

Noile tarife vor intra în vigoare odată cu publicarea deciziei în Monitorul Oficial. Până atunci, autoritățile recomandă consumatorilor să folosească apa cu mai multă responsabilitate, pentru a diminua impactul scumpirii asupra facturilor lunare.

Comments (0)
Add Comment