Astăzi, Bundestagul (Parlamentul)a aprobat noul guvern german. Socialistul Olaf Scholz devine cancelar, iar liderul Verzilor, Annalena Berbock, cunoscută pentru atitudinea dură în raport cu Rusia și China, devine ministru de Externe. Acest guvern va înlocui cabinetul Angelei Merkel, care a condus partidul său, Uniunea Creștin Democrată, la victorie în alegeri de patru ori. Într-un mesaj pe rețelele sociale, președintele Maia Sandu a venit c-un mesaj de mulțumire și admirație pentru cea care a fost cancelar al Germaniei vreme de 16 ani.
„
Bundestagul german a ales astăzi un nou Cancelar Federal – domnul Olaf Scholz. Îi transmit sincere felicitări și urări de succes cu acest prilej, și îmi exprim speranța într-o bună colaborare pe viitor, așa cum a fost mereu în relația cu Germania. Îmi exprim, totodată, recunoștința profundă față de doamna Angela Merkel, pe care am avut onoarea să o cunosc personal. Este Politicianul-model care, în cei 16 ani cât a fost Cancelar Federal, a condus cu înțelepciune și hotărâre propria țară, a dat tonul politicii europene și internaționale, dar și a reușit să fie prietenul unor țări aflate la începutul construcției democratice, precum Republica Moldova. Îi mulțumesc, în numele cetățenilor Republicii Moldova, pentru prietenie și pentru mâna de ajutor pe care Germania ne-a întins-o de fiecare dată în momentele grele, pentru proiectele comune dezvoltate în localitățile țării noastre și pentru susținerea puternică pe care ne-a oferit-o pe calea integrării europene. Danke, Frau Merkel!”, a scris Maia Sandu.
Merkel a ocupat funcția de cancelar german timp de 16 ani și 15 zile. Dacă negocierile privind noua coaliție ar fi durat doar încă 12 zile, l-ar fi depășit pe Helmut Kohl și ar fi devenit al doilea cel mai longeviv cancelar german după Otto von Bismarck.