În cadrul discuției Maiei Sandu cu diplomații Republicii Moldova, președintele a declarat că relația cu Rusia este una complexă. Oficialul a ținut să sublinieze necesitatea rezolvării problemei transnitrene prin retragerea trupelor ruse de pe teritoriul din stânga Nistrului.
„O relație constructivă presupune evident și respectul pentru neutralitatea noastră, inclusiv prin depășirea situației în care ne aflăm atât în procesul de reglementare transnistreană, cât și cea legată de prezența trupelor ruse pe teritoriul țării noastre”
Totodată, Maia Sandu a menționat despre necesitatea depășirii neînțelegerilor printr-un dialog constructiv și respectare reciprocă.
„Eu personal voi depune toate eforturile ca să avem o relație bună cu Federația Rusă. Evident, realizarea acestui obiectiv depinde nu numai de Moldova, dar și de partenerii noștri. Obiectivul nostru e să construim o relație reciproc respectuoasă și reciproc avantajoasă cu Federația Rusă”
Maia Sandu a mai spus că întrevederea pe care o a avut-o cu diplomații este o bună posibilitate de a trece în revistă starea serviciului și de a face cunoștință, astfel ca în următorii patru ani să fie promovate interesele cetățenilor. Întrevederea s-a produs la o lună de la apariția scandalului legat de anabolizante, dosar în care este vizat și anchetat fostul ambasador la Moscova, Andrei Neguța. „Schemele prin care unii angajați ai serviciului diplomatic fac bani trebuie să dispară”, a conchis președintele țării.