Maia Sandu, despre victoria lui Sheriff Tiraspol în Champions League, în fața lui Real Madrid

Maia Sandu, în cadrul conferinței de presă susținută astăzi alături de președintele Germaniei, a fost întrebată despre victoria lui Sheriff Tiraspol de aseară, 2-1, în fața lui Real Madrid, pe Santiago Bernabeu.

„Le urez felicitări și mult succes în continuare, însă noi trebuie să ne axăm pe o altă problemă – găsirea unei soluții pașnice pentru rezolvarea diferendului transnistrean, care este unul foarte complex”, a declarat Maia Sandu.

Campioana Republicii Moldova a condus-o la pauză, cu 1-0, pe multipla campioană a Spaniei și a Europei. Pentru Sheriff a înscris, cu o lovitură de cap, uzbecul Jasurbek Yakhshiboev, în minutul 25, în urma unui contraatac. Madrilenii au egalat din penalty, în minutul 65, prin execuția fracezului Karim Benzema.

Golul victoriei pentru campioana Moldovei a fost marcat în minutul 89, prin Sebastien Thill.

După primele două meciuri Sheriff este lidera grupei, cu 6 puncte. Real are 3 puncte, iar Inter și Șahtar au câte un punct.

Comments (0)
Add Comment