Maratonul scăderilor prețurilor la carburanți continuă, informează Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică, potrivit căreia prețurile de comercializare cu amănuntul a produselor petroliere principale se mențin pe un trend descendent pentru a treia săptămână consecutiv. Astfel, în perioada de referință, prețurile maxime stabilite de ANRE pentru principalele produse petroliere s-au redus cu circa 3,3 % la benzina COR 95 și 3,4 % la motorina standard.
Prin urmare, sâmbătă, duminică și luni, un litru de benzină A95 va fi vândut la pompă cu 22 de lei și 50 de bani, cu un ban mai puțin. La rândul său, motorina standard va putea fi comercializată la stațiile PECO din țară la un preț maxim de 19 lei și 33 bani pentru un litru, cu patru bani mai puțin.
În ultimele săptămâni, benzina s-a ieftinit cu 90 bani, iar motorina – cu 58 bani.
ANRE anunță că va continua să monitorizeze cu strictețe piața produselor petroliere, asigurând transparența și corectitudinea la stabilirea prețurilor, precum și protejarea intereselor consumatorilor.