Ministerul Energiei inițiază procedura de instituire a stării de alertă timpurie pe piața gazelor naturale din Republica Moldova. Decizia a fost luată la propunerea „Vestmoldtransgaz”, în urma unei notificări primite de la operatorul ucrainean cu privire la situația de la stația de măsurare a gazelor Sudja din Federația Rusă.
VICTOR PARLICOV, ministrul Energiei: „La moment nu există întreruperi, nu există careva situații de urgență, nu există vreun risc iminent pentru sistem, însă operatorul de transport din Ucraina a sesizat ieri seara operatorul că există un risc posibil în care, ca și orice acțiune militară, pot surveni anumite restricții.”
În același timp, Victor Parlicov a declarat că Ministerul de resort a expediat o solicitare în adresa Comisiei pentru Situații Excepționale prin care îi cere instituirea stării de alertă timpurie pe piața energetică. În acest condiții, CSE are la dispoziție 12 ore pentru a se întruni în ședință, ca să examineze propunerea Ministerului.
VICTOR PARLICOV, ministrul Energiei: „Starea de alteră timpurie presupune că există un risc care se monitorizează, se urmărește, dar nu se intervine și Comisia Situații Excepționale va decide dacă se instituie această stare de alertă timpurie și care este necesitatea de intervenție și dacă este această necesitate”.
Stația de măsurare a gazelor „Sudja” este un obiectiv cheie pentru livrările de gaze rusești către Europa prin Ucraina. Potrivit datelor operatorilor, gazele naturale se livrează prin Ucraina către regiunea transnistreană în regim normal, în același timp pentru necesitățile malului drept al Nistrului sunt volume de gaze suficiente, inclusiv stocuri de securitate și volume contractate comercial de către operatorii din piață. Amintim că, autoritățile ruse au declarat stare de urgență în regiunea Kursk, pe fondul continuării atacului transfrontalier al trupelor ucrainene, în cea mai mare incursiune pe teritoriul Rusiei, de la invadarea Ucrainei, în februarie 2022.