Ministrul Apărării: „Statutul nostru de neutralitate ne-a lăsat să fim de unii singuri”

Statutul de neutralitate ne-a lăsat singuri în fața provocărilor, cu un sistem de apărare care nu este relevant actualității. O spune ministrul Apărării Republicii Moldova, Anatolie Nosatîi. Potrivit ministrului, discuțiile privind revizuirea statutului de neutralitate sunt apanajul politicienilor, iar o eventuală decizie privind aderarea la o alianță militară trebuie luată după un amplu proces de consultare cu cetățenii.

Ministrul Apărării mai spune că Republica Moldova nu este pregătită pentru aderarea la NATO, iar polemicile create în jurul acestui subiect sunt parte a războiului hibrid, notează IPN.

Anterior, într-un interviu pentru Politico, președintele Maia Sandu a menționat că, în prezent, au loc discuții serioase, dacă Republica Moldova își poate asigura singură securitatea sau e necesară apartenența la o alianță mai mare. În acest context, ministrul Apărării spune că renunțarea la statutul de neutralitate trebuie să coincidă cu dorința poporului de a face sau nu parte dintr-un bloc militar.

„Cu regret, domeniul apărării a fost dat uitării, n-au fost făcute investiții, de aceea nu putem face față provocărilor din prezent. Statutul nostru de neutralitate ne-a lăsat să fim de unii singuri și cu un sistem de apărare care nu este relevant actualității. Revizuirea statutului de neutralitatea trebuie s-o facă politicienii și trebuie s-o facă luând în considerare opinia cetățenilor. Acest subiect trebuie supus dezbaterilor, analizelor, este un proces democratic care trebuie să aibă loc în conformitate cu toate prevederile”, a spus Anatolie Nosatîi în cadrul unei emisiuni de la RliveTV.

Anatolie Nosatîi spune că apartenența la o alianță militară nu presupune neapărat aderarea la NATO. Potrivit ministrului, Republica Moldova este departe de a atinge standardele țărilor membre NATO.

Declarația președintelui Maia Sandu privind posibilitatea aderării la o alianță a generat un val de critici. Politicieni din Republica Moldova și Federația Rusă au acuzat guvernarea de la Chișinău de încercarea de a atrage țara în război.

„Nu comentez ceea ce spun cei care-și doresc ca Republica Moldova să fie o țară slab dezvoltată, care nu are sistem de apărare, reziliență. Ei își doresc ca noi să nu avem capacitatea de a răspunde provocărilor. Toate aceste discuții sunt o parte componentă a unui război hibrid care este dus împotriva guvernării și statalității Republicii Moldova”, a punctat ministrul Apărării.

Potrivit Constituției, Republica Moldova este stat neutru. Modificarea legii supreme poate avea loc în Parlament, cu voturile a cel puțin 2/3 dintre deputați.

Anatolie NosatâiMaia SanduMinisterul ApărăriiNATO
Comments (0)
Add Comment