Ministrul Nicu Popescu efectuează o vizită de lucru la Cairo. Aceasta este prima vizită a unui oficial de rang înalt din țara noastră în Republica Arabă Egipt

Vicepremierul Nicu Popescu, ministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene, efectuează astăzi o vizită de lucru la Cairo. Aceasta este prima vizită a unui oficial de rang înalt din țara noastră în Republica Arabă Egipt de la stabilirea relațiilor diplomatice moldo-egiptene la 13 februarie 1992.

Serviciul diplomație publică, comunicare strategică și interacțiune cu presa al MAEIE a relatat ca vicepremierul Nicu Popescu va avea întrevederi cu președintele Senatului egiptean, Abel Wahab Abdel Razeq, premierul Mostafa Madbouly, ministrul Afacerilor Externe, Sameh Hassan Shoukry, și ministrul Aprovizionării și Comerțului Intern, Ali Moselhi.

Vizita va constitui un prilej de a aborda modalitățile concrete de consolidare a cooperării dintre țările noastre, precum și de a exprima voința fermă a autorităților din Republica Moldova de a diversifica cooperarea politică, economică și sectorială.

La încheierea consultărilor bilaterale, șefii celor două diplomații vor susține declarații comune de presă.

Din delegația oficială mai fac parte ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Vladimir Bolea, secretarul de stat al Ministerului Economiei, Vadim Gumene, directorul general al Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, Radu Musteața.

EgiptNicu Popescu
Comments (0)
Add Comment