„Moldovagaz” anunță că a transferat în întregime către gigantul rus „Gazprom” plata pentru gazele naturale furnizate în luna decembrie, 2021. Actualmente, în activitatea sa, compania se concentrează pe acumularea tuturor plăților pentru luna decembrie în ansamblu, precum și a consumului curent consumat în luna ianuarie, cu scopul transferării către „Gazprom” a plății în avans pentru această lună.
În același timp, „Moldovagaz” îi îndeamnă pe consumatori să achite volumele de gaze facturate în termeni stabiliți, care expiră în data de 15 ianuarie pentru consumatorii noncasnici și 20 ianuarie – pentru cei casnici.
Anterior, Moldovagaz a informat Comisia Situații Excepționale că, deși condițiile contractuale de plată au rămas neschimbate, furnizorul nu mai acceptă devieri financiare negative și astfel există riscul de sistare a livrării gazelor naturale, în cazul în care nu se vor face achitările în conformitate cu condițiile contractuale.