Moldoveancă, înșelată de iubit cu 40.000 de euro. A mințit-o că îi trebuiau pentru mama lui bolnavă

O moldoveancă în vârstă de 39 de ani, rezidentă în Italia, a fost mințită de iubitul ei marocan, care i-a cerut în total 40.000 de euro. Bărbatul, în vârstă de 35 de ani, a fost arestat pentru extorcare, informează Milano Today.

Incidentul a fost soluționat rapid de poliție în urma unei operațiuni desfășurate în Cormano, regiunea Lombardia.

Inițial, bărbatul i-a spus femeii că are nevoie de bani pentru a-și ajuta familia din Sicilia și a pretins că mama sa trebuia să suporte o intervenție chirurgicală urgentă, solicitând 10.000 de euro.

De-a lungul timpului, el i-a mai cerut bani sub același pretext, că mama avea nevoie pentru a se trata de o boală gravă, femeia transferându-i în total alți 30.000 de euro.

Însă, în ianuarie, după ce a descoperit că motivele bărbatului erau false și că nu exista nicio operație, ea a decis să încheie relația.

După despărțire, bărbatul a început să o amenințe că va dezvălui totul celor doi copii ai ei și fostului partener, iar pe data de 17 aprilie i-a mai cerut suma de 3.800 de euro.

Femeia a reclamat situația la poliție, care a organizat o intervenție rapidă în timpul unei noi întâlniri stabilite cu fostul iubit.

În momentul arestării, agresorul a fost surprins având asupra sa 200 de euro pe care tocmai îi primise de la moldoveancă.

În urma procesului rapid, instanța a decis încarcerarea preventivă a bărbatului.

Comments (0)
Add Comment