Moțiune simplă pe politicile Ministerului Sănătății

Grupul parlamentar Pro Moldova a depus o moțiune simplă în politici de sănătate împotriva ministrei Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Viorica Dumbrăveanu. Deputații o acuză de gestionare defectuoasă a crizei pandemice. Cei de la Pro Moldova cer reevaluarea urgentă a politicilor în domeniul sănătății.
Conducerea Ministerului Sănătății merită vot de neîncredere pentru gestionarea neprofesionistă și proastă a crizei epidemiologice, spun cei din grupul condus de Andrian Candu.

„Lucrătorii din sistemul de sănătate, toți eroii din prima linie cărora li s-a aplaudat fără scrupule, din păcate, au lucrat și continuă să activeze fără echipamente adecvate sau complete, iar cei infectați, deși li s-a promis, nici până astăzi nu și-au primit indemnizațiile de 16.000 de lei. Pacienții care se tratează la domiciliu nu beneficiază de tratamente gratuite, nu li se fac testările gratuite promise, iar pentru cei internați nu este clar dacă există stocuri de medicamente specifice”.

Andrian Candu i-a acuzat pe cei din PSRM că ar fi de vină pentru situația în care se află țara.

„Sunteți de un an sunteți la guvernare, iar în ultimele patru-cinci luni ați adus țara în dezastru. Și social, și economic, și sanitar”.

Autorii moțiunii cer luarea tuturor măsurilor pentru separarea Ministerului Sănătății de cel al Muncii și Protecției Sociale, cu numirea unui ministru de profesie medic. Moțiunea simplă a fost transmisă Direcției Juridice a Parlamentului, iar dacă este conformă cu normele legale, va fi examinată în plenul Parlamentului în ședințele viitoare.

Deocamdată nimeni dintre fracțiunile parlamentare nu a anunțat că este gata să susțină demiterea Viorică Dumbrăveanu, precum o vrea Candu.

Comments (0)
Add Comment