În Moldova nu mai contenesc protestele. De această dată, o manifestație a fost organizată în fața Guvernului. Mai exact, deputații și susținătorii Platformei „DA” protestează, potrivit lor, față de ilegalitățile comise de Agenția Proprietăți Publice. Una din recentele isprăvi ale acestei agenții este, potrivit presei, admiterea preluării contra o mie de euro a Portului Giurgiulești, declară Andrei Năstase, liderul Platformei DA.
Participanții au cerut demisia directorului Agenției Proprietății Publice, Ghenadie Țepordei.
„Să nu credeți că Plahotniuc a uitat. Plahotniuc a plecat, dar a lăsat apa deschisă și ne tot curge în cap. Pentru că Plahotniuc este prezent în Moldova prin toate judecătoriile, procuraturile, prin sistemul administrativ, la Guvern, la Agenții. Iată de ce suntem aici. Cine crede că a scăpat de Plahotniuc se înșală”.
Într-un comunicat de presă, Platforma DA a anunțat că subiectul protestului ține de privatizarea Portului Internațional Liber Giurgiulești. Partidul a acuzat Agenția Proprietăți Publice că vinde proprietățile statului „pe doi bani”. De cealaltă parte, APP a precizat că Portul Internațional Liber Giurgiulești nu se regăsește printre entitățile expres indicate și nu se află în administrarea instituției.