Năstase: „Cer ajutorul partenerilor europeni”

Platforma DA solicită ajutorul prietenilor și partenerilor de dezvoltare ai Moldovei din Uniunea Europeană pentru a depășit criza economică, medicală, precum și blocajul politic în care se află țara. Or, a declarat Andrei Năstase în cadrul unei ieșiri la presă, în caz contrar Moldova și cetățenii ei vor avea foarte mult de suferit.

„Dragi prieteni, mă voi adresa, inclusiv pe această cale, instituțiilor europene și tuturor Ambasadelor și Cancelariilor occidentale. Această scrisoare deschisă este în fapt un apel al tuturor celor din PPDA de-a fi sprijiniți și ajutați noi toți, oamenii din Moldova cu un sfat prietenesc și sincer, bazat pe experiența statelor occidentale în ceea ce privește soluția cea mai potrivită și legală prin care poate fi depășită criza politică din Republica Moldova”.

Politicianul, care a reiterat că PPDA își dorește anticipate și reformarea clasei politice, a mai declarat că la moment, Moldova poate fenta această criză, cu el în funcția de prim-ministru.

„Preocuparea noastră este aceea de a nu crea precedente periculoase pentru fragila noastră democrație și de a nu permite instalarea unui premier susținut de majoritatea parlamentară formată în jurul exponenților unor interese oligarhice și străine poporului nostru”.

Tot aici, Andrei Năstase le-a sugerat, din nou, celorlalte forțe politice de dreapta să iasă la un dialog cât mai deschis și sincer pentru a găsi soluția cea mai potrivită.

Amintim că, deputații din Platforma Da, care l-au propus pe Andrei Năstase drept candidat la funcția de premier și au inițiat negocieri cu partidele pro-europene, începând de la PAS, spun că-și doresc să instituie un guvern anti-criză care să soluționeze situația pandemică și să pregătească alegeri parlamentare anticipate.

Comments (0)
Add Comment