Nemulțumiri în rândul celor care și-au procurat locuințe prin programul de stat „Prima Casă”, după ce, luna aceasta, rata dobânzilor a crescut. Oameni spun că nu-și vor putea plăti creditele și au ieșit la protest în fața Guvernului, potrivit Agro Tv.
„Nu ne-am așteptat, de aceea și am ales proiectul prima casă din cază că este cumva protejat de stat. Dar se vede că statul nu prea are nevoie de familii tinere să lucreze aici.”
„Eu lucrez numai eu din familie și după ridicarea acestui procent este imposibil de a face față. Plus la asta s-au ridicat toate prețurile la mâncare, la facturi și practic e imposibil de supraviețuit.”
Protestatarii cer de la autorități să găsească o soluție. În caz contrar, vor fi nevoiți să plece la muncă peste hotare, ca să poată achita ratele la bănci.
„Fie revenim la același procentaj care s-a oferit de la început sau diferența care s-a pus suplimentar să fie achitată de către stat. Avem așteptări, avem speranță, pentru că noi vrem să muncim acasă și nu vrem ca copiii să rămână fără părinți.”
În timp ce oamenii protestau, ministrul Economiei a ieșit într-o conferință de presă și a anunțat că Guvernul va interveni în sprijinul cetățenilor.
(Sergiu Gaibu, ministrul Economiei)
„Este vorba de o limitare a creșterii de cel mult patru procente odată la șase luni. Cunoaștem că în acest program se fac schimbări de două ori pe an, o dată la șase luni, respectiv astfel de limitare este plafonată la cel mult patru puncte procentuale. De asemenea și o plafonare pentru 12 luni consecutive la cel mult plus șase puncte procentuale. Acum în baza programului așa cum a fost el conceput trebuia să crească dobânda cu 5,35 procente, prin această plafonare se reduce această creștere cu 1,35, deci este mai mult decât a fost efectuat oricând altădată.”
După decizia autorităților, cei peste 7000 de beneficiari ai programului vor economisi în jur de 25 de milioane de lei în urma plafonării.
Totuși, protestatarii au avut un mesaj pentru autorități.
„Să se gândească la cetățeni, ținând cont de salariile pe care le primim acum e foarte greu să achităm acest procent. Să fim auziți și o măsură cât mai urgentă.”
Sergiu Gaibu a anunțat că Guvernul va compensa 50% din creșterea ratei lunare rămase. Astfel, Ministerul Finanțelor vă contribui cu 35 de milioane de lei. De menționat faptul că această compensare este prevăzută pentru următoarele șase luni.