Un agent economic din municipiul Bălți, specializat pe producerea, depozitarea și comercializarea apei minerale carbogazoasă a trecut sub lupa oamenilor legii, după ce aceștia au găsit acolo încălcări ale normelor sanitare, iar actele de provenienţă ale produselor nu fost prezentate.
Marfa, în sumă totală de aproximativ 80.000 de lei, a fost ridicată și urmează a fi supusă expertizei de specialitate.
Agentului economic riscă să-i fie sistată activitatea și să achite o amendă de 6000 de lei pentru încălcarea regulilor de comerţ și 15.000 de lei pentru achiziţionarea, păstrarea, transportul şi comercializarea ilegală a valorilor materiale.