Noi plecări din Partidul Acțiune și Solidaritate

Mai mulți membri ai Partidului Acțiune și Solidaritate din Ungheni, printre care și ex-președintele Organizației Teritoriale, au anunțat că părăsesc formațiunea. Acesta se arată nemulțumit de atitudinea organelor centrale ale PAS, menționând că formațiunea s-ar transformat într-una de sorginte dictatorială.

„Dacă nu asculți indicațiile centrului, ești înlăturat”, a scris fostul președinte al Organizației Teritoriale PAS din Ungheni, Corneliu Prepeliță, făcând referire la faptul că unii deputați ai fracțiunii ar fi încercat să-l intimideze și să-l oblige la înlocuirea unui consilier raional.

Prepeliță a mai adăugat că atât el, cât și ceilalți colegi de ai săi, care părăsesc rândurile PAS, nu vor adera la o altă formațiune.

Într-un comunicat scurt, cei din partidul Maiei Sandu nu au oferit mai multe detalii, însă au precizat că formațiunea are acum un președinte interimar la Ungheni și-și va desfășura în continuare activitatea. O altă ruptură în PAS s-a produs la începutul acestei luni, când întreaga echipă locală de consilieri de la Florești a plecat, aderând la Partidul Unității Naționale al lui Octavian Țîcu. Atunci, argumentul pe care aproape toți l-au invocat este că nu se mai regăsesc în politica partidului.

Comments (0)
Add Comment