În Republica Moldova se atestă o descreștere a numărului cazurilor de COVID-19 și de infecții acute ale căilor respiratorii superioare. Pe de altă parte însă, continuă să fie înregistrate mai multe cazuri de gripă sezonieră.
Astfel, informează Ministerul Sănătății, în perioada 20 – 26 martie, au fost înregistrate 1.491 de cazuri de COVID-19, în scădere cu 37% față de săptămâna precedentă, 6.988 de cazuri de IARCS, cu 15,3% mai puține, și 42 de cazuri de gripă, cu 13,5% mai multe.
De asemenea, s-a redus numărul de spitalizări din cauza infecțiilor respiratorii virale acute, cu 14,3%, descreștere care se atestă pe parcursul a cinci săptămâni consecutive. Potrivit ultimei actualizări, în instituțiile medico-sanitare au fost internate 209 persoane cu IARCS și 27 cu gripă. Majoritatea internărilor sunt în rândul copiilor de până la patru ani.
Gripa nu a provocat niciun deces, în timp ce pandemia de COVID-19 a luat viața a încă 21 de moldoveni.