O delegație a Comisiei Electorale Centrale (CEC), condusă de Președinta instituției, Angelica Caraman, a participat la observarea alegerilor parlamentare anticipate din Republica Kazahstan, care au avut loc ieri, 19 martie 2023. Poporul kazah și-a ales deputații celei de a opta legislaturi a Majilis-ului Parlamentului Republicii Kazahstan (una din cele două Camere ale organului suprem reprezentativ). De asemenea, au avut loc alegeri pentru deputații în organele legislative la nivel de regiuni, raioane și orașe.
Potrivit instituției, pe parcursul zilei alegerilor, reprezentanții CEC au observat desfășurarea procesului electoral în mai multe secții de votare din orașul Astana și au participat la procedura de totalizare a rezultatelor și numărarea voturilor.
În marja programului organizat pentru observatorii internaționali, a avut loc o întrevedere cu reprezentanții autorităților electorale străine. Aceasta a constituit un bun prilej pentru participanți de a fi informați despre particularitățile organizării scrutinului dat, în contextul noii reforme constituționale din 2022, care a stabilit că alegerile parlamentare să aibă loc în baza sistemului mixt.
De asemenea, președinta CEC Moldova, Angelica Caraman, a avut o întrevedere bilaterală cu Președintele CEC Kazahstan, Nurlan Abdirov. Oficialii au discutat despre evoluția și modernizarea procesului electoral din țările noastre și continuarea dezvoltării relațiilor de colaborare interinstituțională.