O echipă a Inspectoratului General pentru Situații de Urgență al MAI, compusă din 36 de salvatori și pompieri cu 10 autospeciale, vor participa la exercițiul ,,EU MODEX”. Exercițiul va fi organizat și desfășurat în perioada 12 – 16 octombrie 2022 în orașul Sibiu din România. Exercițiul este conceput pentru echipele Mecanismului de Protecție Civilă al UE, iar derularea va avea loc în conformitate cu procedurile mecanismului dat.
Potrivit IGSU, echipa salvatorilor moldoveni a fost încurajată de Secretarul de stat al MAI, Petru Țurcan și de șeful IGSU, colonel Alexandru Oprea, care a menționat importanța pregătirii pompierilor și salvatorilor din Republica Moldova, la nivelul standardelor europene în domeniul protecției civile.
Participarea echipei IGSU face parte din șirul de acțiuni prin care salvatorii și pompierii din Republica Moldova se pregătesc să adere la Mecanismul de protecție civilă al UE.
Totodată, IGSU comunică că această pregătire oferă oportunitatea participării pompierilor moldoveni în misiuni internaționale, la lichidarea situațiilor excepționale, să fie pregătiți ca omologii din statele membre ale Uniunii Europene.
„Exercițiul vine să consolideze relațiile de cooperarea dintre țările UE în vederea reacționării operative la lichidarea situațiilor de urgență. Atunci când un dezastru depășește capacitățile de răspuns ale unei țări, alte state participante intervin și oferă asistență. Astfel, misiunea salvatorilor moldoveni este de a interveni în vederea lichidării consecințelor situațiilor excepționale cauzate de inundații. Participanții vor acționa, conform procedurilor și standardelor internaționale, în diverse situații de pomparea a unor cantități mari de apă. Pe lângă cei 36 de angajați ai IGSU la misiune sunt îndreptate și 10 unități de tehnică, necesare pentru intervenții. Pe durata celor patru zile, echipele participante vor simula activarea Mecanismului de Protecție Civilă al Uniunii Europene și vor oferi sprijinul necesar.”, se mai arată în comunicatul IGSU.