O fetiță de 14 ani a suferit arsuri pe mâini, după ce a încercat să facă singură mâncare la un aragaz improvizat

O minoră în vârstă de 14 ani a avut de suferit după ce a conectat aragazul alimentat de la o butelie de gaz de tip propan butan. Cazul a avut loc în seara zilei de 4 iulie în localitatea Telița, raionul Anenii Noi. Potrivit primelor informații, fata care se afla singură acasă a decis să gătească mâncare la aragaz.

 

Acesta nu era conectat la butelie, astfel minora a racordat de una singură butelia la aragaz printr-un furtun, însă nu i-a reușit. În momentul când a aprins chibritul, gazul care s-a emanat de la butelia conectată cu defecțiuni a luat foc, iar copila a primit arsuri ușoare la mâini. Aceasta a ieșit din încăpere și a alertat de urgență Serviciul 112. La fața locului au intervenit pompierii, care au stabilit că flacăra a fost lichidată de vecini până la venirea echipelor speciale. Minora a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale.

 

Viața copilei este în afara oricărui pericol. În acest context IGSU îndemnă oamenii care au în grijă minori să-i supravegheze strict și să nu le permită utilizarea focului și exploatarea buteliilor. Pe parcursul ultimelor 24 de ore salvatorii și pompierii au intervenit în 44 situații de risc.

Comments (0)
Add Comment