42 de deputați din fracțiunile parlamentare de opoziție solicită ca ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, să fie audiat în plenul Parlamentului. O moțiune simplă împotriva politicilor ministerului de resort a fost depusă de deputatul Blocului Alternativa, Ion Chicu.
Ion Chicu, deputat al Blocului „Alternativa”: „Starea actuală de lcururi în Armata Națională, marcată de multiple cazuri de decese ale militare, problema la capitolul disciplină și integritate, denotă deficiențe majore la nivel de conducere a Ministerului Apărării și Armatei Naționale, fapt care a determinat înaintarea acestei moțiuni simple”.
Autorii moțiunii consideră că, în prezent, se înregistrează deficiențe grave în gestionarea politicii statului în domeniul apărării naționale, existența unor indicii privind gestionarea defectuoasă a mijloacelor financiare și a patrimoniului forțelor armate, precum și în domeniul achizițiilor publice din sector, și iresponsabilitate și necorespundere a factorilor de decizie din cadrul Ministerului Apărării și al Armatei Naționale.
Aceștia mai solicită urgentarea reformei de profesionalizare a Armatei Naționale prin trecerea de la serviciul militar obligatoriu la cel benevol.
Președintele fracțiunii PSRM, Igor Dodon, a declarat că, la ședința fracțiunii, au decis să susțină inițiativa Blocului Alternativa, întrucât „consideră că ceea ce se întâmplă la Ministerul Apărării este un dezastru total.
Într-o reacție pentru presă, purtătoarea de cuvânt a Ministerului Apărării, Maria Aramă, a declarat că instituția nu comentează inițiativa și că „activitatea Ministerului Apărării se desfășoară conform legislației și Programului Guvernului RM „UE, Pace și Dezvoltare”.