Organizarea sau constituirea pe teritoriul R. Moldova a structurilor informative ilegale, va fi sancționată penal

Cadrul normativ în domeniul securității statului va fi îmbunătățit. La ședința Comisiei juridice, numiri și imunități de astăzi, a fost aprobat raportul pentru un proiect de lege, prin care se propune modificarea Codului penal pentru combaterea riscurilor și amenințărilor generate de acțiunile informativ subversive ale serviciilor speciale străine în raport cu Republica Moldova.

Potrivit autorilor inițiativei legislative, un grup de deputați din Fracțiunea „Partidul Acțiune și Solidaritate”, necesitatea stabilirii și aplicării unui sistem de măsuri juridice și penale pentru manifestările care atenuează la integritatea, suveranitatea și securitatea statului reiese din specificul situației actuale, în contextul asigurării naționale.

Documentul prevede completarea Codului penal cu noțiuni care incriminează faptele conexe infracțiunilor de spionaj și de trădare de patrie. Astfel, va fi sancționată penal inițierea, organizarea sau constituirea pe teritoriul țării noastre a structurilor informative ilegale. Totodată, vor fi trase la răspundere penală persoanele care vor instiga alte persoane să comită acțiuni care dăunează suveranității, independenței, inviolabilității teritoriale, securității statului sau capacității de apărare a Republicii Moldova.

Codul penal va mai fi completat cu o nouă componentă de infracțiune, și anume acțiunile săvârșite cu scopul de a separa o parte din teritoriul Republicii Moldova, precum și distribuirea informațiilor care incită la astfel de acțiuni.

Proiectul de lege urmează să fie examinat în plenul Parlamentului.

Codul penalParlamentul Republicii Moldova
Comments (0)
Add Comment