Pagubele din Capitală,  provocate de intemperiile din 14 și 15 septembrie, se ridică la 40 milioane de lei

Pagubele din Capitală, provocate de intemperiile din 14 și 15 septembrie, se ridică la 40 milioane de lei. Anunțul a fost făcut de primarul general al Capitalei, Ion Ceban, în cadrul ședinței operative a serviciilor Primăriei. Potrivit lui, până în prezent, practic toate consecințele ploilor din oraș au fost înlăturate.

ION CEBAN, primarul general al Capitalei: „Vreau să le mulțumesc pe această cale echipelor care 24 de ore au fost în teren pentru a menține ordinea pe de o parte, pe de altă parte de a întreține orașul curat. Cu mici excepții, la această etapă practic totul este înlăturat. Vreau să vă spun că pagubele care au fost în urma acestor ploi se cifrează, la ziua de astăzi, la 40 de milioane de lei.”

Edilul a mai precizat că au rămas doar câteva porțiuni de drum care trebuie reparate.

ION CEBAN, primarul general al Capitalei: „Au rămas câteva porțiuni de drumuri care trebuie reparate. În această privință au fost făcute calcule de rigoare de către Direcția Transport, de către „Exdrupo”. Aceste lucruri vor fi în scurt timp înlăturate, iar tot ce s-a încercat a vehicula, că nu sunt adaptate, în aceste condiții, canalizările pluviale. Da, atunci când avem un debit de apă de 50, 60, 70 de litri pe metru pătrat, în asemenea circumstanțe niciun oraș nu este pregătit și Chișinăul tot face cu greu față în această privință. Cel mai mult vreau să rog, în continuare, oamenii atunci când sunt alertați, pentru că au fost aceste alerte comunicate public, este să evite, dacă nu există necesitate urgentă să iasă în oraș sau zonele, în special, care poartă un risc sporit.”   

În perioada 14 – 16 septembrie, la nivel de țară, autoritățile au intervenit în peste 400 de misiuni pentru ajutorarea populației în lichidarea consecințelor ploilor abundente. Cele mai multe intervenții au fost înregistrate în zona centrală, unde pompierii au acționat în 145 de misiuni, dar și în sudul țării, unde salvatorii au intervenit în 77 de cazuri de risc.

 

IntemperiiPagubeploiPrimăria Municipiului Chișinău
Comments (0)
Add Comment