Până-n 2024, americanii și japonezii vor să ajungă pe Lună

Agenţia spaţială americană şi cea japoneză vor lucra împreună în proiectul Artemis, care are scopul de a trimite oamenii pe Lună până în anul 2024, potrivit unei declarații comune a celor două agenții.

Acestea vor lucra împreună la implementarea proiectelor spațiale precum Lunar Gateway, care se referă la menţinerea unei nave spaţiale de mici dimensiuni în orbita Lunii, pentru ca transportul astronauţilor şi al proviziilor dintre Lună şi Pământ să fie facilitat.

Cele două agenții au colaborat şi în trecut, unul dintre proiectele comune constând în folosirea unei rachete japoneze pentru lansarea unui satelit care măsoară precipitaţiile la nivel global. În urma acestuia, oamenii de ştiinţă au putut realiza o hartă a precipitaţiilor cu ajutorul căreia pot prezice formarea unor uragane sau a altor evenimente meteo şi pot studia climatul global. NASA și-a intensificat programele în ultima vreme, ca urmare a nemulțumirilor președintelui american, care i-a îndemnat pe cei de la agenția spațială americană să urgenteze planurile de aselenizare.

Comments (0)
Add Comment