Parlamentul Republicii Moldova va desfășura, pe parcursul lunii februarie, o campanie de promovare a lecturii. În contextul Zilei naționale a lecturii, care va fi marcată pentru prima dată oficial în Republica Moldova pe data de 14 februarie, Parlamentul planifică o serie de activități de promovare a cărții și lecturii cu participarea deputaților, funcționarilor și vizitatorilor instituției.
Potrivit Legislativului, pe parcursul lunii februarie, Biblioteca Parlamentului își va deschide ușile pentru vizitatorii instituției. Oamenii vor fi informați despre fondul de carte din bibliotecă și vor discuta cu deputații despre cărți și lectură.
Totodată, din 14 februarie, Muzeul Parlamentului va găzdui o expoziție tematică de cărți și monografii semnate de deputați, foști deputați și funcționari ai Parlamentului. Volumele vor fi selectate din colecția de carte a Bibliotecii Parlamentului, precum și din colecțiile personale ale deputaților și funcționarilor. De asemenea, de Ziua națională a lecturii, la Parlament va fi organizată dezbaterea publică „Cum să facem ca Republica Moldova să pună mâna pe carte”, în cadrul căreia deputați și oameni de cultură vor discuta despre modalitățile de promovare a lecturii în țara noastră.
Ziua națională a lecturii este marcată oficial pentru prima dată în acest an în Republica Moldova. La 31 martie 2022, Parlamentul Republicii Moldova a adoptat, în unanimitate, un proiect de hotărâre prin care se instituie Ziua națională a lecturii pe data de 14 februarie, de ziua de naștere a marelui poet Grigore Vieru. Propunerea legislativă aparține deputatei Angela Munteanu-Pojoga. Hotărârea Parlamentului prevedere organizarea activităților culturale, sociale și educaționale prin care se evidențiază importanța lecturii, în special în formarea copiilor și tinerilor. De asemenea, autoritățile, dar și instituțiile cu atribuții în domeniul culturii și educației vor acorda sprijin logistic și financiar bibliotecilor, muzeelor, instituțiilor de învățământ, organizațiilor neguvernamentale, editurilor, pentru organizarea evenimentelor de promovare a lecturii. Consiliul Audiovizualului, furnizorii și distribuitorii de servicii media vor produce, difuza sau redifuza emisiuni de promovare și încurajare a lecturii.