Comisia Electorală Centrală a anulat înregistrarea membrilor Partidului Republican Inima Moldovei în calitate de candidați la alegerile parlamentare în cadrul Blocului Electoral Patriotic. Decizia a fost luată astăzi în baza hotărârii Curții de Apel Centru, care a dispus suspendarea activității Partidului Republican Inima Moldovei, condus de Irina Vlah, pentru o perioadă de 12 luni.
Proiectul a fost prezentat de vicepreședintele CEC, Pavel Postica. Acesta a prezentat măsurile la care este supusă formațiunea politică în baza deciziei instanței.
PAVEL POSTICA, vicepreședintele CEC: „În perioada limitării activității partidului politic, acestuia îi este interzisă participare individuală sau în comun la alegeri sau referendumuri, producerea, furnizarea, distribuirea și difuzarea publicității politice, fondarea mijloacelor de informare în masă, organizarea întâlnirilor la mitinguri, demonstrații, pichetări și alte acțiuni publice. De asemenea, acestuia i se interzice folosirea tuturor tipurilor de depuneri bancare, cu excepția cazurilor când sunt necesare decontări cu contractanții, decontări aferente îndeplinirii contractelor individuale de muncă, pentru repararea prejudiciilor cauzate prin acțiunile partidului politic, precum și decontări pentru plata impozitelor, taxelor și amenzilor.”
Reprezentanții Partidului Republican Inima Moldovei au solicitat amânarea examinării subiectului de către CEC, propunere respinsă de șase din cei nouă membri ai Comisiei. De asemenea, reprezentanții formațiunii au subliniat că vor ataca hotărârea Curții de Apel Centru la Curtea Supremă de Justiție. La fel, aceștia au calificat decizia „drept una politică”, care ar „afecta imaginea și activitatea întregului bloc electoral.”
Curtea de Apel Centru a decis, pe 25 septembrie, suspendarea activității Partidului Republican Inima Moldovei pentru o perioadă de 12 luni. Hotărârea a fost emisă la cererea Ministerului Justiției. Potrivit magistraților, decizia este executorie, însă poate fi atacată în termen de 15 zile.