(P)Astercon, tot mai aproape de oamenii care caută calitate

Compania „Astercon”, unul dintre numele mari și importante de pe piața imobiliară din Moldova, a dat în exploatare un nou complex locativ, amplasat de această dată în comuna Stăuceni. Prezent la evenimentul de inaugurare a proiectului, Vladimir Cojuhari, directorul Astercon, a declarat că și blocul respectiv a fost atât o nouă provocare, cât și o premieră pentru echipa lui, ținând cont că este prima clădire pe care au ridicat-o în afara Chișinăului. Dar anume aceste două lucruri, inclusiv designul modern, ne-au motivat să ne facem, într-un timp record, cât mai bine treaba, a spus acesta.

(Vladimir Cojuhari, director Astercon)

„Astăzi bifăm în portofoliul nostru un nou boc locativ, în comuna Stăuceni. Este primul nostru bloc locativ în suburbiile orașului și sperăm că nu este ultimul. Pentru acest lucru vrem să mulțumim și Primăriei Stăuceni, deoarece a dat dovadă de profesionalism și receptivitate. Este un bloc cochet, frumos. Am surprins și aici viitorii locatari prin faptul că am dat în exploatare cu șase luni înaintea termenului stabilit în contracte.”

Am ales complexul rezidențial „Stăuceni”, deoarece Astercon a reușit, din nou, să conceapă perfect statutul de „Casa Noastră”, au confirmat-o noii proprietari.

(Ian, locatar Complex Rezidențial „Stăuceni”)

„Am ales această companiei pentru că are un nume. Mereu execută lucrările la timp. Ba mai mult, în cazul dat, cu jumătate de an mai devreme a terminat totul. Și calitatea, în primul rând. Avem cunoscuți care au achiziționat de la această companie și au doar recenzii pozitive. Este drăguț, se simte o oarecare căldură. Se află în suburbia Chișinăului. E liniște la fel cum ar trebui să fie într-o casă.”

 (Valentin, locatar Complex Rezidențial „Stăuceni”)

„Este o locație foarte faină. Este mai ecologică și mai linișită decât Chișinăul. De ce Astercon? Deoarece m-am convins din alte surse că este o companie de încredere, o companie care se ține de cuvânt, o echipă profesionistă care într-adevăr își face treaba bine. Am avut parte de o experiență foarte, foarte reușită.”

 (Dorin, locatar Complex Rezidențial „Stăuceni”)

„În Stăuceni am ajuns întâmplător. Am venit, mi-a plăcut. Prima dată am fost singur. A doua oară am venit cu părinții, care-s specialiști în construcții, și evident că părerea lor a fost una bună ce ține ce clădire. Am văzut calitatea la construcție. M-am mai consultat pe internet, unde am văzut doar recenzii bune – lucru care a avut un mare impact la încredere.”

Dar important! Compania nu se oprește aici, mai precizează președintele Astercon, care a enumerat astfel și prioritățile echipei sale pentru viitorul apropiat, capul de afiș al acestei liste fiind Complex Rezidențial – „Dumbrava Residence”.

(Vladimir Cojuhari, director Astercon)

„Astăzi are loc o dezurbanizare a orașului, pentru că toți oamenii preferă să aleagă un trai activ în cadrul orașului, dar, totodată, să savureze din liniștea și ritmul calm al suburbiilor. Pentru aceste persoane avem un Complex nou, la fel de frumos, într-o suburbie frumoasă – Complexul Locativ „Dumbrava”. Este un complex modern, cu niște etaje reduse pe înălțime, parter cu șase nivele, cu garaje individuale în subtereană, cu spații comerciale la parter și toate acestea vin la pachet cu o priveliște extraordinară spre pădurea din apropiere.”

Compania Astercon, unul dintre cei mai mari dezvoltatori imobiliari din Moldova, activează pe piață de mai bine de 13 ani, timp în care și-a trecut în portofoliu sute de mii de metri pătrați de construcții și mii de familii care și-au văzut visul devenit realitate.

Comments (0)
Add Comment