Patru indivizi, cu vârstele cuprinse între 21 și 34 de ani, au fost încătușați de către oamenii legii, fiind suspectați pentru că ar fi furat mai multe telefoane mobile.
Din informațiile prezentate de organele de anchetă, care au monitorizat grupul infracțional timp de două luni, suspecții, toți cu antecedente penale, au pătruns ilegal în patru magazine specializate din Chișinău și Bălți de unde au furat bunuri în valoare totală de 500.000 de lei.
Totodată, oamenii legii au stabilit că activitatea acestora era bine determinată, fiecare membru al grupării criminale având rolul său în comiterea infracțiunii.
În urma perchezițiilor efectuate la domiciliile acestora și la mai multe case de amanet, polițiștii au găsit și ridicat telefoanele mobile furate.